Viziunea s-a materializat!

Publicat pe Actualizat pe

În urma cu mulți ani am avut o viziune, care s-a repetat și s-a repetat, devenind din ce în ce mai clara. Dar ceva lipsea…lipsea încrederea ca o voi putea aduce aici, pe Pământ.  Pur și simplu nu știam Cum și de câte ori mă întreba  cineva „Cum aducem asta în concret?”…le spuneam sa aibe răbdare ca vom înțelege la momentul potrivit. Evident ca nerăbdarea și neîncrederea mea se oglindeau în cei care se îndoiau,  pentru ca aveam îndoieli asupra formei. Dar simțeam atât de tare ca se apropie momentul…

Anul trecut am fost ghidată sa „ies în față „, a fost necesar un timp în care sa îmi pot elibera toate rezistentele care mă țineau pe loc sa nu o fac…sa nu „mă arat”, pentru ca pe lângă frica de expunere am mai găsit și altele. Așa ca am început sa organizez evenimente „cu portile deschise”, cărora mintea mea nu le înțelegea sensul. Mi se spunea ca „se așează premisele viitorului centru” și m-am conformat ghidarii primite.

După primul eveniment, a urmat cel de al doilea…mesajul fiind același „se așează premisele viitorului centru”, neînțelegerea aceasi, dar se așezase liniștea. ..Aproape ca și uitasem de „centru”.

La scurt timp, în timpul unui curs pe care îl țineam, am auzit un alt mesaj

” Centrul s-a asezat”

„Cu cine”?, am intrebat

„Cu cei de aici! ” mi s-a răspuns

și i-am întrebat pe cei prezenți la curs…Toți au fost încântați.

Atunci s-a creat acest centru

Atunci am realizat ca toți cei prezenți la acel curs, erau cei pe care îi cunoscusem la cele doua evenimente anterioare și si-au dorit foarte tare sa îmi fie alături.

Aceasta este povestea creării Centrului AKUM by Akena Kumara. ..Și povestea continua!

 

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s